Toamna ca o…altfel de primavara

O dimineata rece de octombrie, o cana mare de cafea, e liniste in camera si lumina patrunde timid, doar dupa draperii. In diminetile in care plec devreme de acasa simt ca asta imi lipseste cel mai mult, sa privesc cerul cand deschid fereastra si sa raman putin asa gandindu-ma la cine stie ce. Poate e sentimentul de acasa sau faptul ca noi toti meritam macar din cand in cand un moment sa ne odihnim sufletele, sa ne gandim la nimic, sa mai visam sau pur si simplu sa ne odihnim. Cand sa iti mai faci visuri, sa mai pui la pastrat amintiri in suflet, daca tot ce facem este sa alergam?

Din cand in cand mai visez la o cafea in mijlocul zilei sub un pom cu frunze aramii, la un zambet care ascunde vise, parca si sa ma simt plina de viata. Azi imi lipseste parca timpul pierdut dupa scoala, atunci cand imi terminam temenele si pur si simplu tot ce aveam de facut era sa stau. Dar poate atunci mi-ar lipsi clipele de azi si oamenii pe care i-am strans in timp langa mine…

Am iesit in urma cu cateva zile sa surprindem toamna asa…ca o altfel de primavara, cu frunze galbene si aramii, castane si ghinde, soare bland si cafea. Mana in mana, cu o cafea fierbinte si nimic altceva. Cum sa nu iubesti toamna asa?

Iar daca va intrebati daca mi-a fost frig…nici macar un pic. Pana la urma toamna asta e doar un alt fel de primavara, poate mai dulce, dar la fel de placuta. Am purtat o rochie de dantela diafana, un pulover pe care l-am cumparat acum 2 luni cu 15 lei la reducere si pantofi sport. Imi place tare mult sa adaug pulovere sau piese vestimentare super comode peste rochii ceva mai pretioase, de dantela, matase sau voal, iar in picioare sa port pur si simplu pantofi sport din care eu nu as mai iesi…cum as putea oare…

Am purtat pulover Pull&Bear, rochie Chicwish de AICI, pantofi sport Adidas Originals, geanta Zara si palarie Motivi.

Iar daca ati admirat intai pozele (sper eu ca ati admirat) si acum ati revenit sa cititi, sper ca ati vazut si poza ASTA, daca nu, va povestesc eu ce e cu ea. Nu e mai deosebita in niciun alt fel decat celelalte, pentru voi poate, pentru mine da. Pentru ca peste ani si ani vreau sa fiu cu Alex cum sunt batraneii din poza aia. Ne-am uitat asa…pret de cateva minte la ei. Le-am zambit, si ne-au zambit inapoi. M-am intrebat ce poveste au, ce greutati le-au iesit in cale, mi-am imaginat ca poate au nepoti acum si sunt fericiti, pentru ca tare frumosi erau impreuna. Si nu stiu zau daca am vazut ceva mai frumos in ultima vreme, nimic nimic. Chiar daca uneori suntem atat de zoriti in tot ceea ce facem, alergam si uitam de noi, nu mai apucam sa ne bucuram de toate asa de mult, dar la sfarsitul zilei vreau sa fim asa. La fel ca ei. Pentru ca zambeau atat de bland incat in sufletul lor sigur era o primavara calda.




Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.