BMW xDrive Tour 2014

Imi place la nebunie sa conduc si la fel de mult imi place viteza, dar accept si provocarile. Asa ca atunci cand Anne mi-a vorbit despre BMW xDrive Tour am acceptat cu mare placere.

1

Nefiind din Bucuresti, am intarziat putin (mai mult), traficul fiind imposibil, dar asta nu a fost o problema pentru ca am fost intampinati de Mihai Beldie, care ne-a condus spre primul modul care a avut  obiectivul să demonstreze, din punct de vedere dinamic, modul în care se abordează virajele, astfel încât traseul să fie parcurs cât mai dinamic, mai rapid şi mai sigur. A fost o nebunie sa alergam masinile pe circuit si la fel ca toate cele 4 module mi-as fi dorit sa dureze mai mult.

Al doilea modul, Peak Activity (coordonator Mihai Aurel Beldie)  a fost o provocare,  pentru ca a constat in exerciţii de urcare pe rampă şi coborâre în pantă, transfer de cuplu între punţi şi între roţile de pe aceeaşi punte. De asemenea, în caz de aderenţă redusă, sistemul Hill Descent Control permite coborârea unei pante fără să fie necesară acţionarea frânei. Mi s-a parut cel mai tare modul, nu in fiecare zi urci si cobori o panta cam asa:

1911782_677031365666860_1377227965_n

3

DSC_1917

Innovation Lane  permite testarea sistemului de tracţiune integrală BMW xDrive în trafic, dar şi a altor inovaţii tehnologice aflate în echiparea modelelor BMW.  Am fost condusi de coordonatorul Mihaela Beldie, care mi s-a parut o papusa de femeie, si de care m-am declarat fascinata dupa ce am plecat de acolo. Medic, copilot de raliu si instructor la o reprezentanta auto, va spune ceva?

Revenind la xDrive , acest modul a permis testarea propriu-zisa a masinii. Am iesit in trafic si am exploatat-o cum am putut mai bine. Mi s-a parut genial ca nu am fost condusi de instructori din dreapta,  cu exceptia Mihaelei care a deschis coloana, ci ne-am simtit ca acasa in masini. Eu am facut parte dintr-o grupa de 4 masini si m-am urcat la volanul a 2 dintre ele, si sincer va spun ca mi-as fi dorit sa le iau la rand :))

Am fost fascinata de toata tehnologia de care dispun masinile, de confortul de care te bucuri intr-o masina atat de mare si totusi de cat de usor se conduc.

1912392_677030709000259_1343915814_o

Mi-a placut mult profesionalismul oamenilor care s-au ocupat de noi, iar familia Beldie in mod special. Evenimentul a fost o reusita  si ma bucur ca am ajuns, desi dimineata aia a inceput tare prost pentru mine. Astfel am avut ocazia sa cunosc o parte dintre bloggeritzele cu care am schimbat impresii de multe ori online. A fost minunat, dragele mele, sa va cunosc in sfarsit.

DSC_1984

Multumesc Anne pentru invitatie.

Tinuta mea o veti vedea in curand pe blog.

Va pup si va urez o zi  minunata.

Nu uitati sa ma urmariti pe facebook si pe instagram pentru mai multe poze.

PS: Daca vreti sa primiti postarile pe mail, acum va puteti abona in casuta din dreapta FOLLOW BY email. Nu uitati sa confirmati inscrierea pe mail!

Share This Story

Uncategorized

You May Also Like

Leave a Reply